Cardigan de vara. Tutorial de crosetat

Am inceput acest Cardigan de vara acum vreo 2 saptamani. A durat un pic pana sa ma decid asupra designului, iar in final a iesit asa.

Este destul de usor de facut si sper sa va placa.

To see the post in English, click here

Cardigan de vara

Instructiunile sunt disponibile pentru marimi de la S la XXL. Chiar daca acest cardigan de vara este supradimensionat, veti gasi indicatii pentru fiecare marime cu toate ca o marime mai mica se va potrivi unei marimi mai mari.

Firul pe care l-am folosit este Scheepjes Whirl care stiu ca este destul de greu de gasit in Romania. Am vazut insa, multe lucrari de-ale voastre cu fir Muffin, care este destul de asemanator daca va doriti la fel un degrade. Daca nu, puteti folosi orice fir mai subtire pentru care se recomanda o croseta de 2,5 – 3 mm.

Iata care ar fi aproximativ cantitatea de fir de care o sa aveti nevoie. Le-am calculat in functie de firul cu care am lucrat care are in 100 de grame 455 de m. Asta ca sa va dati seama de greutatea firului si sa puteti compara cu ce aveti voi la indemana.

  • S – 140 grame / 640 m
  • M – 150 grame / 680 m
  • L – 160 grame / 730 m
  • XL – 170 grame/ 780 m
  • XXL – 180 grame / 820 m

Am folosit o croseta mai mare fata de cea recomandata pentru ca am vrut sa imi iasa modelul mai larg. Daca nu va place acest mod de a croseta, puteti sa folositi croseta recomandata si sa va ghidati dupa schema cu masuratori in cm de mai jos.

Eu am folosit o croseta de 5 mm.

Esantion

In punctul de crosetat folosit la acest cardigan de vara:

19 ochiuri = 10 cm

9 randuri =10 cm

In piciorus dublu

16 ochiuri = 10 cm (4 “)

7 randuri = 10 cm (4 “)

Purple Love Lace Cardigan

Punctul de crosetat pe care l-am folosit la acest cardigan de vara este foarte usor.  Se repeta doar doua randuri care sunt foarte asemanatoare. Difera doar inceputul si finalul de rand.

Purple love cardigan stitch

Haideti sa vedem cum se lucreaza.

Incepem sa crosetam lantul de baza in multiplu de 8.

Randul 1

6 ochiuri de lant, 1 piciorus mic in al 9-lea ochi de la croseta, 1 ochi de lant, sarim un ochi, 1 piciorus mic, 3 ochiuri de lant, sarim 2 ochiuri, 1 piciorus dublu, [3 ochiuri de lant, sarim 2 ochiuri, 1 piciorus mic, 1 ochi de lant, sarim 1 ochi, 1 piciorus mic, 3 ochiuri de lant, sarim 2 ochiuri, 1 piciorus dublu]. Repetam sectiunea intre paranteze pana la finalul randului.

Randul 2

4 ochiuri de lant, 1 piciorus dublu in spatiul de 1 ochi de lant intre cele 2 picioruse mici de pe randul anterior, 3 ochiuri de lant, [1 piciorus mic in ochiul dinaintea piciorusului dublu, 1 ochi de lant, sarim piciorusul dublu, 1 piciorus mic in ochiul de dupa piciorusul dublu, 3 ochiuri de lant, 1 piciorus dublu in urmatorul spatiu de 1 ochi de lant intre 2 picioruse mici, 3 ochiuri de lant]. Repetam sectiunea intre paranteze pana la finalul randului si vom finaliza randul cu 1 piciorus mic in al treilea ochi al lantului de intoarcere.

Randul 3

6 ochiuri de lant, [1 piciorus mic in ochiul dinaintea piciorusului dublu, 1 ochi de lant, sarim piciorusul dublu, 1 piciorus mic in ochiul de dupa piciorusul dublu, 3 ochiuri de lant, 1 piciorus dublu in urmatorul spatiu de 1 ochi de lant, 3 ochiuri de lant]. Repetam sectiunea intre paranteze pana ajungem la final de rand si finalizam cu 1 piciorus dublu in al treilea ochi al lantului de intoarcere.

Mai departe se repeta randul 2 si 3 pana ajungem la dimensiunea dorita.

Acum ca stim punctul de crosetat, haideti sa vedem schema si dimensiunile cardiganului.

purple love lace cardigan sketch

Acest Cardigan de vara are forma in U si vom incepe sa lucram de la baza partii din spate pana ajungem la umeri. Apoi vom marca partile din fata si le vom lucra separat.

Parte spate

  • S – 136 ochiuri
  • M – 144 ochiuri
  • L –  152 ochiuri
  • XL – 160 ochiuri
  • XXL – 168 ochiuri

Dupa ce am facut lantul de fundatie incepem sa lucram punctul de crosetat asa cum l-am descris mai sus pentru 60 de randuri sau pana ajungeti la lungimea dorita. Crosetati acelasi numar de ochiuri doar daca aveti esantionul apropiat de al meu. Daca nu, crosetati atatea ochiuri pana ajungeti la dimensiunea in cm din schita de mai sus.

Dupa ce finalizam partea din spate, vom folosi 2 marcatori pentru a marca partile din  fata.

 

  • S – cate 50 de ochiuri pentru fiecare parte fata si 36 de ochiuri pentru baza gatului
  • M – cate 53 de ochiuri pentru partile fata, 38 de ochiuri pentru baza gatului
  • L – cate 56 de ochiuri pentru partile fata, 40 de ochiuri pentru baza gatului
  • XL – cate 60 de ochiuri pentru partile fata, 40 de ochiuri pentru baza gatului.
  • XXL – cate 64 de ochiuri pentru partile fata, 40 de ochiuri pentru baza gatului

La fel, ghidati-va in cm daca lucrati mai strans.

Acum vom incepe sa lucram partile din fata. Pentru ca am folosit un fir in degrade, am lucrat cate 5 randuri in fiecare parte pentru a pastra aceeasi culoare pentru cele doua parti. Daca lucrati cu o singura culoare puteti lucra separat partile din fata.

Vom lucra acelasi numar de randuri ca si la partea din spate.

Dupa ce finalizam partile din fata este timpul sa asamblam cardiganul. Asezam partile djn fata peste partea spate. Marcam manecile:

S, M – 18 randuri ( 20 cm)

L, XL, XXL – 21 randuri (23 cm)

Coasem partile laterale.

Purple Love Lace Cardigan Asembling

 

Dupa acest pas acest Cardigan de vara este gata. Eu am adaugat si o bordura, cate 2 randuri in picioruse mici la maneci, baza gatului, marginile partilor din fata si partea de jos.

Ce ziceti? Cum a iesit?

Purple Love Lace Cardigan

Sper sa va placa si abia astept sa vad poze.

Mai jos regasiti si tutorialul video. Pupici si Spor la crosetat! ???

 

https://ro.pinterest.com/katerina6795/free-crochet-patterns/

Purple Love Lace Cardigan. Free Pattern & Video Tutorial. Scheepjes Whirl.One Whirl enough for every size from S to XXL