Rochie de plaja Briza Marii

Topul de vara pentru fetite a avut un real succes si cum multe dintre voi au cerut un tutorial in marimi pentru adulti, am creat aceasta rochie de plaja, briza marii.

To see the post in English, click here

Sea Breeze Cover Up

Este acelasi tipar ca si la topul de vara pentru fetite, doar ca de aceasta data in marimile S, M si L pentru adulti si este o rochie nu un top. Bineinteles ca puteti sa faceti si un top, doar reducand numarul de randuri pentru lungime.

 

Haideti sa vorbim despre firul

  • Scheepjes Whirl in culoarea Sea Breeze Tease (de unde si numele de Briza marii)
  • Croseta recomandata intre 3.5 mm si 4 mm
  • Am folosit croseta de 4mm

O bobina are aproximativ 210 grame si va fi suficienta pentru toate 3 marimile.

O sa aveti nevoie aproximativ

  • S – 160 grame (760 m)
  • M – 170 grame (810 m)
  • L – 195 grame (920 m)

Esantion

18 picioruse duble = 10 cm

8 randuri = 10 cm

Inmultire

  • 2 picioruse duble, 3 ochiuri de lant, 2 picioruse duble in acelasi spatiu atunci cand lucram rand in picioruse duble
  • 1 piciorus dublu, 3 ochiuri de lant, 1 piciorus dublu in acelasi spatiu cand lucram rand filet (1 piciorus dublu, 1 ochi de lant, sarim 1 ochi)

Scadere

Sarim 3 ochiuri

Vom lucra acest top de vara pentru fetite de la baza gatului in jos

Lantul de baza

  • S – 160 ochiuri
  • M – 180 ochiuri
  • L  – 200 ochiuri
  • XL – 220 ochiuri
  • XXL – 232 ochiuri

Marcam ochiul din mijloc si unim capetele lantului cu 1 piciorus alunecat.

top de vara pentru fetite lant de baza

Randul 1

2 ochiuri de lant, 1 piciorus dublu in acelasi ochi, 1 piciorus dublu in fiecare ochi pana la centru (ochiul marcat). In ochiul marcat inmultim ( asa cum am explicat mai sus). Continuam cu 1 piciorus dublu in fiecare ochi pana la ultimul ochi. In ultimul ochi inmultim astfel: 2 picioruse duble, 3 ochiuri de lant, 1 piciorus dublu. Apoi unim cu 1 piciorus alunecat cu inceputul randului.

top de vara fetite primul rand

Randul 2

4 ochiuri de lant, [sarim urmatorul ochi, 1 piciorus dublu, 1 ochi de lant] – repetam pana la centru. In spatiul de 3 ochiuri inmultim (inmultim pentru rand filet asa cum a fost explicat mai sus)

Continuam cu 1 ochi de lant, 1 piciorus dublu in primul ochi de dupa centru, 1 ochi de lant, sarim 1 ochi, 1 piciorus dublu in urmatorul. Repetam pana la spatiul de 3 ochiuri de la finalul randului. In acest spatiu inmultim astfel: 1 piciorus dublu, 3 ochiuri de lant, 1 piciorus dublu. 1 ochi de lant si unim cu 1 piciorus alunecat cu al treilea ochi al lantului de inceput.

Randul 3

Repetam randul 2

Randul 4 

Repetam randul 1

Dupa ce am finalizat primele 4 randuri, vom lucra spatele si fata separat pentru a forma spatiul pentru maneci.

Vom numara de la centru

  • S –  33 de ochiuri spre dreapta si 33 de ochiuri spre stanga, atat la partea din fata cat si la partea din spate. Marcam ochiul 33.
  • M – 37 de ochiuri
  • L – 40 de ochiuri
  • XL – 44 de ochiuri
  • XXL – 47 de ochiuri

top de vara pentru fetite

Am lasat aceleasi poze ca la topul de vara pentru fetite pentru ca procedeul este acelasi doar ca lucram cu mai multe ochiuri

Pentru toate marimile

Randul 5 partea din fata

Lucrand pe fata, incepem cu ochiul marcat si incepem sa lucram randul in picioruse duble.

1 piciorus dublu in fiecare ochi pana la centru. Inmultim in spatiul de 3 ochiuri de lant de la centru apoi continuam cu cate 1 piciorus dublu in fiecare ochi pana la al doilea ochi marcat. 4 ochiuri de lant si intoarcem.

Randul 6 partea din fata

Sarim urmatorul ochi, 1 piciorus dublu in urmatorul, 1 ochi de lant, sarim 1 ochi, 1 piciorus dublu in urmatorul. Repetam pana la centru. Inmultim in spatiul de 3 ochiuri de lant apoi continuam cu modelul de crosetat pana la sfarsitul randului. 4 ochiuri de lant si intoarcem.

Randul 7 partea din fata

Repetam randul 6

Randul 8 partea din fata

Repetam randul 5

Repetam randurile 5 – 8 pana vom avea in total

  • S – 15 randuri
  • M – 16 randuri
  • L – 18 randuri
  • XL – 18 randuri
  • XXL – 19 randuri

Procedam la fel si la partea din spate.

 

sea breeze cover up

Randul 16/17/19/19/20

La acest rand vom uni pe laterale partea fata cu partea spate si vom continua sa lucram in rond.

Incepem sa lucram dintr-un colt lateral al uneia dintre parti (fie ca fata sau spate) si ne asiguram ca lucram pe fata nu pe dos. Lucram randul  ca si pana acum pana ajungem la marginea opusa. Aici vom uni partea la care lucram cu cealalta parte si apoi continuam randul pana ajungem la final (unde am inceput). Unim cu piciorus alunecat si finalizam randul.

Randul 17/18/20/20/21

Cate 1 piciorus alunecat in primele 2 ochiuri, apoi incepem sa lucram randul ca si pana acum pana ajungem la marginea opusa. Aici vom scadea ( sarim 3 ochiuri de la mijloc) apoi continuam randul pana ajungem la final. La final sarim 3 ochiuri si unim cu piciorus alunecat.

Continuam astfel, scazand pe partile laterale pana ajungem la lungimea dorita.

Scadem pe lateral pentru a pastra marginile topului drepte, avand in vedere ca la fiecare rand inmultim la mijlocul partii fata si spate.

sea breeze cover up

 

Pentru marimea S am lucrat in total 43 de randuri, iar rochia masoara 70 de cm in lungime, masurand pe centru.

Mai jos regasiti tutorialul video pentru topul de vara pentru fetite. Puteti urma acest tutorial, doar ca lucrati de la inceput cu mai multe ochiuri.

Sper sa va placa si acest tutorial.

Spor la crosetat doamne dragi!  Va mai astept cu drag.

 

https://ro.pinterest.com/katerina6795/free-crochet-patterns/